Am întrebat ieșenii care sunt problemele cu care se confruntă și am căutat soluții pentru acestea.
1/
Curățăm primăria de căpușe, lichele și sinecuriști
Punem Iașul pe baze sănătoase. Avem nevoie de banii de la buget pentru autobuze școlare, grădinițe, parcări și parcuri.
2/
Urgentăm toate autorizațiile pentru companii și cetățeni
Avem la dispoziție toată tehnologia necesară ca să nu aștepți cu anii o autorizație. Trebuie doar să vrem.
3/
Autobuze școlare - soluție rapidă pentru trafic
Când copiii sunt în vacanță, traficul este redus simțitor. Soluția cea mai ieftină, rapidă și convenabilă pentru toți este să introducem autobuze școlare.
4/
Finanțăm catalogul electronic în toate școlile
Fiecare părinte va ști instantaneu dacă copilul lui e absent sau a luat o notă slabă.
5/
Finanțăm un set de analize gratuit, anual
Prevenția este secretul sănătății. Însă prea puțini ieșeni au grijă de ei suficient.
6/
Subvenționăm chiriile tinerilor
Tinerii care muncesc vor putea primi o subvenție pentru chirie prin angajator.
7/
Atragem fonduri europene prin firme de specialitate
Companiile au atât expertiză cât și motivația ca aplicațiile să fie aprobate: altfel, nu își încasează comisionul.
8/
Rezolvăm situația parcărilor
E șocant că în atâția ani nu s-a construit nicio parcare supraetajată în Iași.
9/
Acordăm burse pentru liceenii care fac facultatea în Iași
Cu cât mai mulți tineri rămân în Iași, cu atât mai mare va fi succesul orașului nostru.
10/
Organizăm cluburi pentru pensionari în fiecare cartier
Singurătatea este o boală mai dureroasă decât artrita. În Iași, avem suflet.
Viziunea
pentru Iași
În Iași, s-au întâmplat lucruri bune în ultimii ani, însă prea puține și într-un ritm lent. Putem să facem mai mult, mai bine și mai repede. Aducând oameni competenți în funcții publice, putem străluci pe scena națională și internațională.
Principii care mă ghidează
1
Gestionare chibzuită și transparentă a banilor
Se risipesc mulți bani publici pe proiecte scumpe, lipsite de importanță și abandonate. Iar cetățenii acceptă asta pentru că își doresc mai mult decât orice ”să se facă ceva”. Noi putem mult mai mult. Putem crește veniturile primăriei prin atragerea afacerilor medii și mari în Iași. Vom cheltui banii pe investiții importante pentru cetățeni și nu pe cosmetizări cu scop electoral.
Prin publicarea tuturor contractelor și facturilor plătite de primărie și prin digitalizarea serviciilor publice, vom elimina risipa financiară și vom respecta munca și taxele plătite de ieșeni.
2
Dialog și consultare cu cetățenii
Dialogul și consultarea sunt instrumente cheie în luarea deciziilor care ne afectează pe toți.
Colaborarea cu organizațiile neguvernamentale și comunitatea locală este esențială pentru mine.
Cetățenii și ONG-urile vor fi parteneri de încredere în procesul meu de guvernare.
O primărie deschisă este o primărie eficientă.
3
Ordine, disciplină și respect
Este prea mult haos în Iași: în construcții, trafic, parcări, spații verzi. Voi aduce ordinea în orașul nostru. Vom aproba un Plan Urbanistic General nou, care va ghida dezvoltarea noastră într-un mod sustenabil și coerent.
Vom construi parcări noi, în cartiere și la marginea orașului, și vom cumpăra mai multe autobuze și tramvaie. Amenajăm locuri suficiente, utilizând inclusiv tehnologii moderne (tip smart parking), fără a sacrifica spațiul verde existent. Inventariem și delimităm parcările în centru.
4
Empatie, mulțumire și binecuvântare
Sunt foarte atașată de orașul Iași. Dincolo de clădiri și drumuri, ne unește iubirea pentru trecutul nostru, pentru cultura și spiritualitatea orașului. Vrem să trăim aici și să iubim aici. Și vrem să trăim bine, în armonie cu natura și cu noi înșine. Unul dintre proiectele mele de suflet este Parcul Bahlui, prin care intenționez să transform malurile râului într-un spațiu verde imens, unde oamenii se pot relaxa și bucura de frumusețea naturii. Vom avea grijă de copii prin investiții în școli, creșe și grădinițe, și vom face orașul accesibil persoanelor cu dizabilități.